Minunea Lumii nu este un cuvânt aruncat în vânt. Atunci când ne oprim pentru o clipă şi lăsăm lucrurile şi faptele să treacă pe lângă noi, cred că ne e dăruită şansa de a simţi Minunea Lumii, oricare ar fi ea. Minunea Lumii dispare apoi când totul reintră în făgaşul tumultului singular sau declinat, fiindcă, precaută şi vulnerabilă, Minunea Lumii îşi trage înapoi, întru protecţia si vulnerabilitatea, ceea ce are ea mai de preţ: Taina.
Fotografia începe ca multe alte întâlniri şi întâmplări ale noastre, prin a fi o taină sau chiar Taina din Minunea Lumii. Apoi, fotografia se întru-află în lume şi lumeire şi Taina se retrage. Estimp, fotografia hărniceşte întru aflarea, arătarea şi relatarea de lume, dar, rămâne săracă în a mărturisi Minunea Lumii. Abia atunci când fotograful şi fotorafia află intuit sau dovedit despre aceasta, şi el şi ea, cu grijă şi tandreţe, pot să-şi iasă din lume şi să întâlnească Taina, ca apoi, îngăduiţi de aceasta, să poata afla, arăta şi relata chiar Minunea Lumii. De regulă aceasta se întâmplă când fotograful şi fotografia devin 1
ul pentru 1ul şi astfel au acces la miezul lucrurilor al Minunii Lumii şi al Tainei care este chiar 1. Se întâmplă acest lucru doar când fotografia şi fotograful vor şi deja ştiu să fie 1.
Pinto Horse, numele indian al lui Sooska, pe numele lui Soos Attila, a ajuns aici, la ceea ce de regulă numim răscruce, fiindcă este piatra de capăt pe cât este început. El a întârziat cu bună ştiinţă, spre tristeţea multora dintre noi, să ne arate ca este 1.
Ocolind sever şi calificat una din staţiile de 1, în cazul de faţă, o întâmplare de profundă mărturisire identitară, stare ce în cazul oricărui artist are formă de agregare sub chipul şi închipuire de arătare către lume, de dar şi dăruire către lume, făcute sub genericul ieşirii în lume, cea a unei expoziţii pesonale. Până acum, Pinto Horse şi celelalte nume ale lui, nu şi-au găsit făgaşul şi rostuirea unei angajări şi actări de astfel de faptă. Dar iată că a venit momentul în care el şi fotografia au găsit în dilema răscrucii momentul, chipul şi închipuirea întemeierii de faptă. Aspiraţia către ea a trebuit să se pârguiască îndelung şi nu puţine au fost momentele în care decizia a fost perpetuum amânată.
Fotograful pursânge, adică martor şi mărturisitor de lume, Pinto Horse a dăruit tot timpul celorlalţi surse şi resurse pentru ca aceştia să poată dărui la rândul lor mai departe. Asta a însemnat însă, că el tot timpul, precum un dascăl, a trebuit să stăruie într-o complicată situare de interval, căruia Aristotel îi spunea „distanţă diafanică” pentru a putea să asigure puntea. Dar a venit şi acest moment, care iată se arată a dar! Aproape sacrificial prin faptul că intimitatea anulării intervalului este făcută să fie vizibilă şi lizibilă către noi ceilalţi. Este momentul în care, la capătul unei lungi şi sacrificiale călătorii întru aflarea rostului şi rostuirii de 1: a fi unic, a fi autentic, a fi original, a fi inovator si pioner, a fost să fie!
Pinto Horse a reuşit un paradox, asemenea unui zbor în care te înalţi către tăriile cerului fără să-ţi ridici picioarele de pe pământ, să rămână fotograful îndrăgostit de fotografierea făpturii umane, cea pe cât de generică, pe atât de singulară, cea în care fotografiezi un model, un model ce adună în el fiinţa, fiinţarea şi făptura, fizicul şi metafizicul şi s-a unit printr-o magie şi vrajă aproape alchimică cu modelul. Şi pentru că acest lucru trebuia să poarte şi un nume care să vestească şi să ne călăuzească către înţelesul, atât cât trebuie să se înţeleagă dintr-o taină. Iată că s-a ivit, iscat, şi titlul pentru această lucrare care este deodată şi mărturie şi mărturisire, şi dar şi sacrificiu, şi expoziţie şi eveniment, şi sărbătoare şi lecţie. Titlul este simplu, dar el este atât cât trebuie să se arate dinspre Taina care l-a îngăduit şi pe care şi-a îngăduit-o pentru noi şi pentru el, expoziţia şi tot ce se află dincoace de ea se cheamă pur şi simplu 1+1. Explictul întâmplării stă în grafia fizică şi aritmetică a acestui 1+1, iar optima revelare de Taină şi metafizicul întâmplării stă în paradoxul rezultatului care ne dăinuie aproape legatară mărturia şi mărturisirea că 1+1 sunt 1.
P.S. întru până la urmă poate o necesară desluşire, chiar dacă această desluşire va supăra câte ceva din Taina care l-a îngăduit şi-i e prietenă, vom spune că 1+1 care sunt 1, închipuirea de vizibil şi lizibil pune laolaltă atât cât trebuie din făptura şi trupul modelului fotografiat cu atât cât trebuie din ce are cel mai de preţ indianul Pinto Horse, adică coama lui, respectiv părul lui lung la care ţine atâta şi care îl reprezintă.
