Craciunul, o sarbatoare a cheltuielii...

Ce se intampla de fapt...?

Am fost copil cand am scris la "ingeras" (in maghiara asa se foloseste) ce sa-mi aduca... 70% din ce am cerut am primit... dar eram copil...

Cel mai frumos cadou ce am primit a fost un catelus pt 3 zile :-) , Tatal meu a lucrat la Clujana si aveau o catea care atunci a avut pui... eu totdeauna ceream (si in timpul anului:) catelus...dar fiindca stateam la bloc, parintii nu m-au lasat... dar cand a venit craciunul am primit catelus adevarat pt 3 zile!!!! restul cadourilor aproape nici nu le-am atins! :-) masinuta teleghidata astepta cu rabdare sa treaca cele 3 zile...

Azi ce se intampla?

Vine Craciunul si vine nebunia... randuri la mall-uri... nu gasesti parcare...

Si cand arunci o privire in cosul celorlalti ce vezi?

Lucruri inutile! podoabe artificiale de ultima calitate din China, mancaruri artificiale, si defapt cine este satisfacut??? credeti ca este vreun copil care se bucura la un glob de ultima calitate care poate nici 3 zile nu tine ca se sparge??? credeti ca obiceiul de a taia un brad si pus o saptamana in camera este un gest frumos???

Eu as face un craciun pt brazi, si langa fiecare brad as pune cate un om fara picioare(taiate) intr-un suport foarte estetic :-) poate este o gluma, ok... si inainte de a va revolta, ganditi-va mai bine la mesajul acestuia...

V-ati gandit vreodata cati copii sarbatoresc intr-o saracie incat nici mancare nu prea au, sau lumina...?

Nu sunt un om foarte umanist, nici religios  dar macar de sarbatorile cu care ne-am obisnuit sa ne gandim putin la cei care nu au posibilitate de a sarbatori!!!

O prietena dea mea a spus odata asa:

"eu vreau un cadou care nu se poate cumpara cu Visa card"

de atunci mi-a ramas in cap...

Cand ma gandesc cat de mult risipim in general, dar de data asta de sarbatori (luminare de decor pe strada, etc etc....) mi-e rusine... mi-e rusine fiindca stiu ca in a celasi timp altii nu au ce manca...

De ce nu facem toti care avem un gest??? Fiecare are un vecin, un coleg un prieten etc care are mai mare nevoie. Sa-i daruim exact de ce are nevoie in loc sa cumparam fular (al 5-lea...) sau sosete....pfui...

Daca te uiti in casa sunt sigur ca gasesti ceva de care nu mai ai nevoie si poti face cadou cuiva care s-ar bucura de el... si asta ar fi si mai frumos daca am face in fiecare zi...

Nu cumparati!!!!

Nu fiti pacaliti de magnatii pietei care ne transforma creierul, ne manipuleaza cu tot felul de reclame!!!

Gandeste-te de 3 ori! Chiar esti mai tare daca ai un telefon nou? Crezi ca daca ai o geaca noua esti mai tare??? NU!!!!! Personalitatea ta nu se schimba de la astea!!!

Daca tot sarbatorim ceva... ganditi-va bine... ce alegeti? Ce vreti sa sarbatoriti? Indiferent de religie...de nationalitate... sarbatoriti viata, Pamantul, natura, familia si prietenii!

Fiindca suntem rude cu tot ce ne inconjoara! - si sa respectam acestea!!!!

mirosul si relatiile...

De mult timp ma preocupa un lucru care poate fi unul dintre multe motive pentru nepotrivirea perechelor...

Dar sa incepem cu inceputul...
Am ajuns sa fim cu totul artificiali, mancarea ce mancam este artificiala..., gusturile artificiale, ne imbracam in haine artificiale, folosim lucruri cosmetice artificiale pana ce devenim si noi niste fiinte artificiale mental si si biologic.

Sa ne oprim putin la cosmetice, mai precis la spray-uri deodorante, parfumuri. Cheltuim bani grei pt parfumuri de firma ca sa fim mai atragatori pentru sexul opus... dar de fapt ce se intampla???

Pe vremuri, omul, ca animalele, se baza pe miros si gust la alegerea perechii!
Astfel alegea perechea cea mai potrivita...
Iar acuma ce se intampla? mirosul ne deruteaza, gustul pielii iar ne deruteaza... si alegem perechea pe baza vizuala si sentimentala... Aici gresim!

Cand mi-a venit in minte aceasta asociere intre miros-gust si relatii am crezut ca este numai o idee de-a mea... iar mai incolo am citit niste articole, studii  si m-au convins ca are baze reale problema.

Aproape niciodata nu apucam sa "degustam" sau sa mirosim partenerul nostru. Cand iese de sub dus, deja miroase a "aloe vera" sau ceva gel de dus parfumat... peste o ora deja parfumul... apoi iar dus... deci lipseste din ecuatie o baza foarte importanta. MIROSUL natural si gustul natural al pielii!!!!

Poate multora le pare o chestie "gretoasa"... dar asa e... nu stii mirosul real al omului cu care te culci in aceasi pat! Ne-am dezobisnuit si nici nu avem talentul deja sa alegem dupa instinctul mirosului... adica ne ferim de aceste prorietati...

Incercati sa mirositi partenerul vostru cand este "curat"! o sa va dati seama daca se potriveste cu voi sau nu!!!! Daca a "trecut examenul" poate sa vina restul calitatilor...
Puneti-va la lucru papilele gustative si bazati-va pe simturile voastre!

Have fun!

Astept comentarii, experiente etc.

Alin(t)area buzelor...

Acum cand ne apropiem de iarna multi dintre noi au o problema generala. Ce facem daca ni se usuca buzele? De obicei intram in primul magazin sau farmacie si cumparam gel de buze! Fie Nivea sau Labello sunt cam pe aceasi baza... daca esti atent o sa vezi pe acesti oameni folosind des lipul aproape in fiecare jumatate de ora si daca intrebi despre produs va spune ca e foarte bun! oare ce se intampla in realitate??? odata am lucrat cu un make up artist si mi-a povestit adevarul despre aceste produse...
Asa sunt compuse ca in prima faza iti unge buzele, se pare ca este foarte bun... si chiar, cand buzele sunt uscate, o untura de genul vine ca un salvator! Te bucuri! AH! in sfarsit.... ce bine e... Dar ce se intampla dupa asta, crezi ca e vina "vantului", "aerului rece si uscat"...dar NU!!!!
Aceste produse au un efect bine gandit, strategic: unge, iar dupa cateva minute un component alcoolic incepe sa-ti usuca buzele! de ce? CA SA FOLOSESTI DIN NOU!!!!! in mod ideal un lip in asa fel tine maximum 2 luni...

Ce sa faci atunci?
fata de lipurile generale, obisnuite, e mai bine daca te dai cu o simpla crema de mana, pe buze!!!!

sau daca vrei totusi ceva bun, original, cauta alte solutii. Eu am gasit un produs pe care il folosesc make up artistii cunoscuti si chiar este un produs foarte bun. Nu vreau sa fac reclama pt firma, fiindca nu am nici un alt motiv sa le promovez produsul decat faptul ca este incercat, folosesc de ani de zile. Daca tot am amintit si firmele cu produse slabe trebuie sa scriu si numele acestuia: CARMEX.

A locui in cort in 2010...

No, am sosit...este a doua noapte in cortul meu indian :-)
Pe foarte scurt, ca merge foarte prost internetul... deci: sambata ne-am mutat la Calata. Am decis sa facem acest pas pt a fi mai mult in natura, sa calarim si sa ne "fortam" putin spre o schimbare generala...
Avem "bucatarie" in cort, dimineata pregatesc cafeaua pe mini foc de tabara, iar dormitorul este superb!
Maine o sa atasez si poze :-) Avem "camera" de oaspeti pt 4 persoane. In mod "normal" am si birou de lucru care este pe o lada din lemn... Machintosh si, langa, o lumanare :-)

Prima zi, m-am hatarat sa-l ajut pe Istvan proprietarul "ranch"-ului :-) M-am trezit pe la ora 6-6:30 am amenajat cortul, dupa aceea am carat fan cu caruta apoi l-am ajutat la incalecare pt echitatie... in acest timp se pregatea masa de pranz...pe care l-am luat pe la ora sapte seara, asa tare s-a incarcat programul cu vizitatori :-) Acum, ca niciodata in ultimii ani ma pregatesc de culcare inainte de 12 noaptea :-)

Cam asa merge viata in cort :-)

Va asteptam la calarit!!! foarte ieftin si fain: jumat de ora pregatire pt incepatori este 10 RON, iar pe teren  30 de RON/ora. Caii sunt foarte blanzi si prietenosi!

Sper sa ne vedem cat mai curand la Calata :-)
Pentru cei carora le e frica de cai, uitati-va la Emma care stapaneste calul la 2 ani jumate!!!

"casa" noua

Foto: Carmen Orasanu

Poate o sa fie  interesant pt multi, dar am decis sa renuntam la chiria din centrul Clujului si sa ne mutam la Calata linga o hergelie in cortul meu indian ,"tipi", timp de 2 luni. Motivul principal este sa fim cat mai aproape de natura si de animale in afara de asta sa avem posibilitatea de a calari, de a invata bine sa calarim. Idea de a locui o perioada in cort este veche. Nu doresc sa ma despart de hobby-ul meu fotografia, sunt convins ca si de acolo o sa pot lucra in aceasta perioada.

Doua cuvinte despre tipi: este cortul amerindienilor din America de Nord, construit in asa fel ca sa fie usor montabil si demontabil, iar spatiul interior este de ajuns pt 6 persoane si bagajele lor. In mijlocul cortului se poate face foc. Pt 2 persoane  este o "locuinta" mai mult decat suficienta, fiindca se poate amenaja intr-o parte "bucatarie" in cealalta parte spatiu pt lucrurile personale iar vizavi cu intrare va fi "dormitorul".
In acaesta perioada vom incerca  multe lucruri ca de exemplu sa facem sapun de casa, mocasin, margele, diferite accesorii pt calarit din piele etc.
Pentru cei carora le-am facut pofta de calarit ii asteptam sa ne faca o vizita la Calata.

Curand o sa postez primele experimente din tipi :-)

pentru cei care aprecieaza mai mult pozele decat textul...

Gossvenediger 3667m (1994)

Iza-calul meu preferat...

Felirat hozzáadása

Alaskan Malamute-Myra

Miszla 2006

home sweet home

Greenpeace action-Greece

Pinto Horse

Land Rover

Moca-sin

Foto: Pinto Horse

La un moment dat eram curios cat de comfortabil este mocasinul indienilor, si m-am apucat sa-mi fac o pereche manual, din piele, dupa niste planuri de pe internet. 3 ani am folosit mocasinul si pot sa va spun ca este foarte foarte comfortabil. Parca ai fi descult, dar nu te arde asfaltul si nu te impunge un ciob de sticla...  Asa am ajuns ieri la decizia sa-mi fac din nou o pereche de mocasini:-) Fiindca ma cunosc foarte bine am zis ca prima data ii fac lui Carmen unul, si numai dupa il fac pe al meu :-) (ma tem ca daca faceam invers a doua pereche nu-l termineam niciodata :-)))

Foto: Pinto Horse

Deci ieri m-am apucat si in cateva ore am si decupat pielea necesara pt talpa si restul, dar fiindca de data asta am folosit o piele foarte groasa pt talpa nu am putut sa cos ci numai sa lipesc. In asta neavind experienta, m-a pus pe ganduri treaba...

In sfarsit am terminat si cu decoratia mocasinului, este gata de drum :-)

Asa s-a intamplat ca "sin"-ul este moca :-)))

A szoknya vará(z)sa...

Vasárnap délután van...
Kolégámmal (Albin) egy divattervező szakon végző egyetemistához tartunk. Albin egy fotóriportra készült Loredanaval a ruhák tervezőjével, én meg hozzájuk verődtem... Esik az eső, hűvős van, már éppen kezdtem bánni, hogy kidugtam az orromat a házból. A sörgyár mellett egy hangulatos régi udvarbelső és egy igen kellemes teremtés fogadott minket, ő Loredana Novotni.
Gyors ismerkedés után neki is láttunk a munkának, megmutatta hol és hogyan dolgozik, alkot. Kicsi zsúfolt szoba, minden szekrény, sarok tele van anyagokkal. Kérésünkre előkapott egy a sötétkék vásznat azzal, hogy úgyis régóta készül magának egy szoknyát varni... kréta..olló és már ül is a varógépnél. Percekkel késöbb már én is "láttam" hogy szoknya lesz belőle:-)
Utána bemutatta a kollekciójának egy darabját melyben Maya a modellünk a hüvűs ellenére készségesen pózolt az udvaro

és akkor ugyanez képekben :

Pinto Horse - fotograf

My name is Attila Soós. I took my first picture when I was three years old, covering one eye with my hand and saying: “TA”…

At about five, my favourite toy was a Tomahawk. Fourty winters have passed by and not much has changed.  My attraction towards the indians remained the same and the Tomahawk was replaced by a pipe of peace. During a sacred ceremony I received the name “Pinto Horse” from a very important friend of mine and I’ve been using this name ever since , it became a part of me. I am a nomad photographer of the 21st century and I allowed and pushed myself to be driven by the light of the night Sun.

I was slightly upset, because now I need a machine to be able to capture the things that surround me, not as it used to be before, when my eyes were enough to do so. Since my childhood I learned to love and show respect towards nature.

My motto is: “Live in such a manner not to disturb the nature that surrounds you”.

For me Photography is like riding. A good rider will never control his big horse, but pass his feelings into the animal and then the big horse will carry him wherever he wants, as if they were a single body. This is what it means to be a good rider.

Understand the light and share your feelings! The horse and the rider. The light and the illuminator. The light hunter. That’s me.

________________________

Primele poze le-am facut pe la 3 ani... Imitand fotagrafii, acopeream un ochi cu palma si ziceam: 'TA”... La 5 ani, jocul meu preferat era un Tomahawk. Dupa 30 de ierni nu s-au schimbat mult lucrurile... Am involuat putin si acum trebuie sa folosesc un aparat ca sa eternizez lucrurile (mediul) care ma inconjoara. Iar Tomahawk-ul l-am schimbat cu pipa pacii... Nu am castigat niciodata nici un concurs foto. Poate aveam sanse mai mari daca participam macar o data. In cadrul unei ceremonii sacrale(native american) am primit numele „Calul cu pete”. Pinto Horse. Sunt un fotograf nomad din secolul XXI si ma conduce lumina soarelui de noapte. (si ma las condus de lumina soarelui de noapte) Acasa am invatat respectul si uimirea fata de natura. Motto-ul meu este: ” Traieste astfel incat sa nu deranjezi mediul care te inconjoara”. Pictografia este precum calaria. Atunci esti un bun calaret cand nu vrei sa dirijezi "cainele mare" (amero-indienii nu aveau cuvant pt cal , ii spuneau "cainele mare") ci ii transmiti sentimentele tale astfel incat sa te duca unde vrei, ca si cand ar fi propriul tau corp. Intelege lumina si transmite sentimentele tale! Numai atunci poti sa faci ceva de valoare in fotografie cand nu te deranjeaza aparatura folosita. Calul si calaretul... Lumina si iluminatorul... Calareste lumina!

__________________________________________________

Az első fényképemet három évesen készítettem. Utánozva a fényképészeket, letakartam az egyik szemem és azt mondtam: „tá..!". Öt évesen kedvenc játékom egy indián tomahawk volt. 40 tél után nem sok minden változott az életemben. Az indiánok iránti vonzalmam megmaradt, és a tomahawkot lecseréltem egy békepipára. Egy izzasztókunyhó szertartáson a Foltos Ló nevet kaptam egy számomra igen fontos személytől, és ezt a nevet azóta is előszeretettel használom, a részemmé vált. XXI. századi nomád képíró lettem, az éjszakai nap fénye kísér utamon. Némileg visszafejlődtem és ma már egy masinát kell használnom a képíráshoz, nem úgy, mint régen, amikor elég volt csak a szememmel megörökíteni a körülöttem lévő világot. A természet csodálatát és tiszteletét otthonról hoztam. Mottóm: „Élj úgy, hogy ezzel ne zavard a környezetedet." A képírás számomra olyan, mint a lovaglás. Akkor vagy jó lovas, ha nem irányítani akarod a „nagy kutyát”, hanem átadod neki az érzéseidet, és ő oda fog vinni, ahova szeretnéd, hiszen harmóniában vagy vele, mintha a testrészed lenne. Értsd meg a fényt és add át az érzéseidet! A ló és lovasa. A fény és a fényíró. A fény lovasa. Ez vagyok én.